Struțul, ARS!** Oprea, interzis în Anglia pentru că e român!

Redactor:
Andru Nenciu
Struțul, ARS!** Oprea, interzis în Anglia pentru că e român!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Românii pot călători fără vize în Marea Britanie, însă nu
același lucru se poate spune și despre accesul tricolorilor la
competițiile organizate sub auspiciile perfidului Albion. Deși
deține al patrulea rezultat mondial al sezonului (17,31 m),
triplusaltistului Marian Oprea i-a fost trântită ușa-n nas de către
organizatorii Grand Prixului Aviva, etapă din circuitul Diamond
League.

Cu alte cuvinte, o descalificare socială, o umilință pe plan
sportiv, o consecință a naționalității din buletin sau poate o
decizie normală. Context… În 2005, pe când era lider mondial
(17,81 m), piteșteanului i s-a spus verde-n față că lista pentru
concursul de la Gateshead s-a închis… Localnicii Douglas sau
Idowu probabil că n-ar fi digerat un eșec.

La cinci ani distanță, scenariul se repetă. „We are full!”, sună
conținutul mailului de refuz, un lătrat parcă pe un ton ascuțit.
Ce-i drept, „Struțul” nu mai are la gât nicio medalie olimpică, dar
e pe patru în topul mondial din 2010, adică un bilet spre Diamond
League.

Mafie
și influență

Pe fondul crizei financiare care a zguduit și atletismul,
organizatorii te pot chema la un concurs după culoarea ochilor,
dar, de cele mai multe ori, primează jocurile de culise. Deciziile
se iau cu perdeaua trasă, iar banii se țin la chiloți și se împart
pe sub masă, întrucât, ca-n orice sport, există o mafie formată de
organizatorii Grand Prix-urilor care, de multe ori, sunt chiar
managerii sportivilor. Schimbul de sportivi (un manager ia 15%) se
operează, de regulă, doar între țările occidentale, atleții din
zonele mai slab dezvoltate obținând cu greu accesul.

Și chiar n-ai pe cine strânge cu ușa, pentru că, deși circuitul
Diamond League poartă amprenta Federației Internaționale,
organizatorii fiecărei etape dezvoltă o politică de stat în stat.
„Struțului” nu-i rămâne decât să prindă un wild-card, ca în tenis,
la Gateshead poate de la „sora” companiei Aviva din România.

3
este poziția ocupată de Oprea în ierarhia
mondială a triplusaltiștilor în activitate (all-time)

Englezii n-au niciun beneficiu în a-l chema, pentru că nici ei nu
trimit vreun conațional în România. Pentru simplul fapt că în
Româna nu există concursuri!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore
În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici 3 anișori dispăruse ieri la Breasta, în Dolj
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici 3 anișori dispăruse ieri la…
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat că le dă oxigenul cu care trăiesc
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat că le dă oxigenul cu…
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
CTP, text superb despre Nadal: „Cât se va mai juca tenis pe acest trist Pământ...“
CTP, text superb despre Nadal: „Cât se va mai juca tenis pe acest trist Pământ...“
Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
2024: Motocultorul trebuie înregistrat la primărie? Cât e amenda pentru cei care nu respectă legea
2024: Motocultorul trebuie înregistrat la primărie? Cât e amenda pentru cei care nu respectă legea
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt prieteni buni
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt…
×